Aș vrea să vă povestesc câteva întâmplări și experiențe. Știu că sunt multe persoane care nu își dau seama de anumite lucruri, tocmai de aceea vreau să parcurgeți articolul ăsta, să învățați din experiența altora.
Greșeala pe care mulți o fac este să își amplaseze pe hol sau în bucătărie aerul condiționat. Este una dintre cele mai proaste alegeri. Și am să zic în rândurile următoare și care sunt motivele pentru care n-aș face acest lucru.
Pe hol, dacă alegeți să amplasați aparatul de aer condiționat va fi greu să răciți întreaga casă. Pe de altă parte, chiar dacă veți lua un model de 18000 de BTU tot nu va putea răci instant camerele. Și poate nici după jumătate de oră. Nici vorbă de păstrat o temperatură cât de cât constantă. Nici vorbă de eficiență energetică.
Amplasarea unui aer condiționat în bucătărie este și mai complicată.
Să ne imaginăm un pic. Avem un aer condiționat în stânga, iar în dreapta avem hota și plita încorporabilă. Oare cât de frumos și cât de sănătos este să îți bată aerul condiționat în spate, iar în față să ai căldură?!
Ok, avem modele premium ce au destul de multe opțiuni, ce evită omul, dar tot din punctul de vedere al eficienței nu este cea mai bună amplasare. Iar dacă ne gândim și la faptul că în bucătărie este grăsime destul de multă… ar trebui să ne pregătim să curățăm filtrele de fiecare dată.
În concluzie, nu cred că ar trebui să vă complicați cu așa ceva. Nici în bucătărie, nici pe balcon, nici pe hol nu sunt opțiuni de luat în calcul.
Adaugă un comentariu