Există tot mai multe campanii de buy back în România. În general, din ce am observat, sunt pentru cei care vor să returneze electrocasnice mici. Poate chiar un frigider sau un aspirator.
De multe ori, m-am întrebat, însă, dacă sunt și situații în care un aer condiționat poate fi folosit la programe de buyback. Ar fi chiar interesant să vedem că există buyback pentru aer condiționat. Cred că vine o vreme când acestea devin mai eficiente și trebuie schimbate.
Sigur, văd aici ceva probleme pentru că e destul de greu să recondiționezi o consolă de aer condiționat. Nu e ușor deloc să demontezi o consolă, să poți să o faci funcțională. Așadar, nu există, încă asemenea programe pe la noi.
Dar poate ajung în curând și astfel de opțiuni.
Voi știți de asemenea programe? Mă gândesc că nu totul se învârte în zona magazinelor online de pe la noi. Cred că sunt și magazine care vor să își fidelizeze clienții.
Costin a zis
E destul de greu sa oferi buyback pentru aparatele de aer conditionat. Nu prea se pot refolosi… decat foarte greu.
Eventual, ar fi ok daca acestea ar fi ridicate de la domiciu, ca sa ajuti clientul sa nu mai care, mai ales de la etaje superioare ale blocurilor.